TEAMA DE A FI NOI ÎNȘINE

Nu îți crea o imagine falsă. Este incomodă, greu de întreținut și ușor de depistat! (Horațiu Mălăele)

De fapt, titlul corect al articolului cred că ar fi Teama de a fi noi însene, pentru că observ că acest fenomen se conturează cu rapiditate mai ales în rândul fetelor, adolescente, dar nu numai. Există tendința generalizată de a ne asocia cu modele și standarde îndelung promovate, de a ne alinia cu ceea ce vor ceilalți, uitând de noi, de propriile nevoi și aspirații. Ne înscriem într-un mimetism social, în care cu greu ne regăsim propria identitate.

În multe situații evităm să ne prezentăm în mod natural, cu puncte forte, dar și cu … de îmbunătățit 🙂 și mizăm pe improvizări sau artificii care ne fac să părem diferiți de ceea ce suntem cu adevărat. Diferiți, dar nu NOI – este de fapt o imagine ideală, o proiecție a ceea ce ni se pare că dă bine, că atrage și impresionează pe cei din jur. Ne simțim mai bine într-o piele de împrumut decât în propria noastră piele, fapt care pune multe semne de întrebare cu privire la formarea noastră, la educația și încrederea pe care o avem în noi înșine.

Zilele trecute, într-o plimbare de vacanță, am surprins o situație care mi-a dat mult de gândit: o fată încerca să așeze de zor o floare lângă ureche, lângă tâmplă, printre firele de păr, doar pentru da bine într-o poză care probabil ulterior a adunat multe like-uri pe rețelele de socializare. Nu era bine nicicum: se așeza, zâmbea, revenea pe poziție. Același zâmbet forțat, aceeași floare la care în mod sigur nu s-ar fi oprit doar să o observe sau să o miroasă. Dar ceea ce este îngrijorător, este faptul că singura care rămânea naturală în toată această situație era floarea, bine prinsă în tulpina ei, nepăsătoare și calmă, ca un actor pregătit pentru multe duble și ore de filmare.

Și ne întrebăm ce declanșează această dorință de susbstituire, de înlocuire a imaginii reale cu una de împrumut?

Nevoia permanentă de a avea aprobarea celor din jur, de a primi like-uri cu care să ne hrănim personalitatea, de a poza în altă persoană decât cea pe care am construit-o în realitate toți anii aceștia, demonstrează o stimă de sine scăzută, o neîncredere în forțele proprii, o personalitate care poate fi cu ușurință destabilizată și influențată, o persoană care își pierde treptat identitatea sub poleaiala unei imagini perfecte, dar ireale.

E trist că nu uneori nu găsim resurse de a ne trăi propria viață în care noi rămânem eroii principali; nu perfecți, dar cu o mulțime de aspecte pozitive pe care putem miza și cultiva, în care să credem și la care să adăugăm treptat mici ajustări care ne fac fericiți, dar ne și lasă sa rămânem noi înșine!