PĂRINȚII ELICOPTER SURVOLEAZĂ VIAȚA COPIILOR
Don’t ride the bicycle for him… sau … De la cele mai bune intenții la rezultate dezastruoase nu e decât un pas.
Observăm din ce în ce mai mulți părinți hotărâți să ia în mâini viața propriilor copii: să vorbeacă în locul lor, să le selecteze prietenii, să facă o parte din temă sau chiar să le impună subtil standarde de perfecțiune. Este acea tendință modernă de a supraproteja copilul, de a-l monitoriza cu atenție, de a-i controla reacțiile și comportamentul, toate acestea pentru a preveni eșecul sau deziluzia. Este acel atribut al părinților elicopter, mereu pregătiți să fie în preajma copilului pentru a urmări și ghida fiecare pas, pentru a-i rezolva problemele sau a-i îndeplini dorințele.
Părinții elicopter survolează în detaliu viața copiilor; evită să-i lase să experimenteze, să greșească sau să depășească obstacolele care apar inevitabil în viața lor. Preferă să înlăture ei înșiși orice barieră care ar putea încurca sau provoca copiii. Părinții se comportă astfel pentru că nu vor ca proprii copii să sufere și de aceea își asumă responsabilitatea, vina sau eșecul în locul acestora, privându-i astfel de experiențele de viața și de oportunitatea de învățare. De fapt, acesta este un mod prin care copiii primesc involuntar mesajul că nu sunt pregătiți să facă față cerințelor zilnice, că au nevoie de acea umbră care să-i protejeze și să riposteze, că nu sunt capabili să îndeplineasca lucruri cât de mici. Și ajung să se complacă în această situație, să piardă încrederea în forțele proprii, stima de sine și independența.
Părinții elicopter protejează excesiv copiii, la locul de joacă sau în conflictele cu ceilalți. Le iau apărarea chiar și atunci când e clar că aceștia au greșit. Se implică în relațiile de prietenie, negociază situațiile și le rezolvă fără a sta prea mult pe gânduri.
Părinții elicopter au așteptări foarte mari în ceea ce privește performanța academică, participă efectiv la pregătirea temelor, învață cu copiii, urmăresc rezultatele, fac comparații și reacționează exagerat atunci când vine vorba de greșeli sau scăpări aparent nejustificate.
Dacă nu ne dorim să devenim umbra ce sufocă dezvoltarea copiilor noștri, putem încerca:
- Să sprijinim creșterea și independența ascultându-i și nu împingându-i să urmeze visele noastre.
- Să-i încurajăm să găsească soluții la problemele cu care se confruntă.
- Să-i învățăm să-și asume consecințele propriilor fapte și să se raporteze adecvat la acestea.
- Să-i stimulăm să judece personal fiecare situație în parte, să ducă la bun sfârșit sarcinile începute și să-și analizeze rezultatele.
Să fii părinte nu este deloc ușor și putem fi tentați să luăm asupra noastră insuccesele, tensiunea, conflictele, emoțiile sau frustrările copiilor. Pentru că nu vrem să fie dezamăgiti. Pentru că nu vrem să se simtă copleșiti. În termeni practici însă, nu trebuie să ne ferim să-i lăsăm să încerce și să greșească, să-și seteze propriile obiective, să ia decizii, să formuleze opinii. Acestea sunt ancore care îi vor ajuta să se raporteze real la cei din jur, să se dezvolte din punct de vedere emoțional și social, să cultive încrederea și abilitatea de comunicare interpersonală.