LA ȘCOALĂ SAU ACASĂ, ÎNCEARCĂ CEVA NOU! PIGPEN-UL, JOCUL MINȚII
PIGPEN-ul este o strategie de codificare extrem de rar utilizată în țara noastră, dar care îi implică activ pe copii, tocmai prin noutatea și misterul pe care-l degajă. Este un cod vechi, folosit pentru prima data în secolul al VIII lea, de către francmasoni, pentru transmiterea unor mesaje secrete și introdus în școli ca instrument de deblocare și provocare a minții în diferite etape de dezvoltare.
Cifrul Pigpen constă în înlocuirea literelor cu simboluri care par bizare, dar care capătă înțeles în momentul în care sunt descifrate. Cele 26 litere ale alfabetului sunt scrise în chenare diferite, ca în modelul alăturat:
În scrierea mesajului secret, fiecare literă va fi înlocuită de forma chenarului în care se află, astfel:
Codul poate fi folosit cu succes în toate etapele unei lecții, indiferent de tipul sau subiectul abordat.
- CAPTAREA ATENȚIEI: prin descifrarea codului, elevii pot afla titlul lecției, întrebarea zilei sau obiectivele urmărite. Gândiți-vă ce încântați ar fi elevii să descopere un mesaj secret pe bancă, dimineața când intră in sala de clasă.
- ÎN DESFĂȘURAREA PROPRIU-ZISĂ A LECȚIEI, codurile pot reprezenta sarcini de lucru, numele colegilor cu care vor forma echipă sau denumirea proiectului pe care îl au de realizat;
- LA FINAL: prin intermediul codurilor, elevii pot identifica tema pentru acasă, concluziile lecției sau recompensa primită.
Modul în care acestea sunt aplicate depind în mare măsură de creativitatea cadrului didactic, de dorința acestuia de a da noi valențe activității educative, de măiestria pedagogică în activitatea la clasă.
Câteva idei de folosire a codurilor în familie:
- Încearcați să lăsați un mesaj secret în locuri neașteptate: pe oglindă, sub paharul cu lapte, într-o carte, sub pernă. Va fi o încântare să fie descoperit și descifrat!
- Folosiți codurile secrete pentru a anunța o petrecere surpriză, o vizită sau alte evenimente care produc bucurie!
- Puneți la cale o vânătoare de comori. Scrieți indicii, folosind ce cod vreți, încurajați copiii să le descifreze și să pornească în căutarea acestora!
Acum este rândul vostru. Să ne închipuim că este o dimineață frumoasă de primăvară și vreți să lăsați un mesaj secret pe perna fetiței / băiețelului tău. Folosind cifrul de mai sus, cum ai scrie: AVEM O ZI LIBERA, DOAR PENTRU NOI! :):):)