ÎNDRĂZNESC SĂ CRED

Ieri trăiam printre oameni, mai mici sau mai mari. Azi trăim printre cabluri; poate așa vom învăța să fim pregătiți pentru mâine.

Ne oprim pentru a o lua la de capăt: mai puternici, mai învățați, mai responsabili, mai atenți la tot ce se întâmplă în jurul nostru. Lucrurile simple capătă din nou valoare, emoții uitate ies la iveală, motto-uri vechi își regăsesc sensul și noi începem să conștientizăm că viața ne schimbă repere și valori, uimitor de repede și pentru totdeauna.

Ne așezăm în această nouă realitate, în care izolarea ne schimbă mintea rapid și învățăm să apreciem ceea ce ieri era banal, comun, lipsit de importanță.

Realizez acum că, în calea mea, la intrarea de la metrou, pe borduri sau pe pereți colorați de graffiti  vedeam des mesajul PRIVEȘTE CERUL! Ridicam privirea, dar nu aveam timp pentru el: era albastru, dar împânzit de gândurile mele, de griji și alergătură, de întrebări și răspunsuri, de planuri și idei, de lucruri mai importante, care nu puteau fi amânate. Nu era timp să vedem cerul, să ascultăm marea, să ne bucurăm de zorii zilei sau de apus, de jocurile copiilor sau de râsul acestora… nu era timp să trăim simplu. Trăiam preocupați de vise, cățărați pe dorințe și planuri fictive, ridicați de la pământ, neancorați în realitate.

Azi ne oprim și ascultăm strigătul vieții și ne amintim lecții importante despre legea bunului simț și a respectului reciproc, despre decizii asumate, despre echilibru, încredere și empatie. Acceptăm invitația la viață, în care omul redevine prețios pentru el însuși și pentru ceilalți, ne uităm la noi înșine și ne vedem schimbați și pregătiți pentru ziua de mâine. Găsim și experimentăm moduri noi de conectare, în care să ne sprijinim reciproc. Barierele tehnologice încep să se dărâme rând pe rând și ne trezim mai pricepuți, mai deprinși cu tastaturi, platforme, aplicații și fire. Învățăm să manageriem situații noi, să reconfigurăm programe, să ne adaptăm din mers la noua realitate. Și reușim: ne sunt aliați încrederea în sine, optimismul și dorința de a ne autodepăși.

Mâine ne vom uita în urmă, vom trage linie, vom analiza concluziile, ne vom regrupa și vom fi fi recunoscători că am fost elevi în clasa celui mai priceput profesor: VIAȚA ÎNSĂȘI. Vom ridica ochii spre cer și îi vom mulțumi!