EXPERIMENTUL NUMIT EDUCAȚIE

Nimeni nu poate nega că suntem martorii celui mai dificil an școlar (și nu numai) din ultimele decenii. Este descris în termeni de scenarii colorate, de proceduri igienico-sanitare, de reguli și mesaje de interes public, de atenționări sau informări goale, lipsite de coerență. Este un an școlar în care contează din ce în ce mai mult carcasa exterioară a învățământului, fără a lua în considerare fondul sau ceea ce se petrece cu adevărat în interiorul acestuia.

Elevii sunt uitați, profesorii sunt copleșiți, iar educația devine din zi în zi un experiment necontrolat și sortit eșecului. Ne îndepărtăm de modul natural în care  trebuie să se desfășoare școala, nu din cauza măștii cu care suntem deja obișnuiți, nu din cauza distanțării pe care am învățat să o respectăm, ci din cauza lipsei de coerență, de predictibilitate și stabilitate a reglementărilor din învățământ. Această criză a dezvăluit vulnerabilitatea sistemului și incapacitatea de a face fața unor situații neașteptate. Fără o viziune clară și unitară, fără direcții precise, educația riscă să intre în derivă și să își piardă notorietatea .

Singurul care încă mai poate da un înțeles demersului educativ este omul care stă la catedră și care încearcă să compenseze minusurile unui sistem deja depășit de situație. El reimaginează educația și adaptează predarea și învățarea, învață zi de zi, făcând un efort imens pentru a răspunde prompt șocurilor care vin din exterior. El este cel care protejează spațiul social pe care școala îl oferă, conștient fiind că acesta este mediul principal care favorizează educația cu toate atributele ei.

Traversăm un moment de răscruce în care se reconsideră din temelii abordarea didactică, strategiile și metodele de predare și evaluare, instrumentele de transmitere și asimilare a cunoștințelor. Se conturează din ce în ce mai clar faptul că centrul oricărui proces educațional este tocmai relația indestructibilă dintre profesor și elev, pentru că educația nu înseamnă preluarea unui conținut de-a gata, în afara unui spațiu pedagogic sau în afara relației umane dintre omul de la catedră și cel cu care interacționează constant. Accesul la resursele de învățare, comunicarea, tehnologiile informatice, instruirea tradițională îmbinată cu cea digitală reprezintă o punte care va face accesibilă adaptarea spre un nou tip de învățământ.

Cei mai vulnerabili în acest experiment sunt cei conservatori, inflexibili, nesiguri, dar și cei care dețin competențe digitale limitate, cei cărora nu le pasă de rezultatul muncii lor sau de propria formare. Este clar că fiecare profesor este extrem de important, de el depind zeci sau poate chiar sute de copii, tocmai de aceea, trebuie sprijinit, motivat, determinat să-și prețuiască meseria până la capăt și să se implice total, dincolo de neajunsurile sistemului educațional.

Dacă școală cedează, societatea întreagă intră in colaps … E nevoie de noi toți să găsim acele pârghii care să sprijine educația să meargă mai departe și să atingă fiecare elev în parte.