DESPRE MOTIVAȚIE, ÎNCREDERE ȘI OAMENI CARE SCHIMBĂ VIEȚI

Mesajele transmise unui copil pot clădi sau nărui, pot motiva sau destabiliza, pot răni sau vindeca. 

Voi povesti un moment al anilor de liceu, pe care atunci l-am trăit și tratat ca atare, dar care, ulterior,  și-a pus amprenta definitiv asupra modului meu de a vedea lucrurile și de a mă raporta la elevi. Un moment creat de un profesor incredibil, care a știut de fiecare dată cum să motiveze, să clădească, să aprecieze, să inspire!

Clasa a XI a – Liceul Pedagogic Ploiești, Olimpiada de Psihologie

După primele două etape ale olimpiadei în care am obținut punctaj egal cu al unei colege de la clasa paralelă, urma să se stabilească care dintre noi va merge la etapa națională. Conform regulamentului, doar un elev se putea califica, drept pentru care s-a stabilit o probă de departajare, cu o comisie special înființată, care a elaborat subiecte și a supravegheat cu atenție desfășurarea evenimentului.

Am simțit profund presiunea unei competiții directe, parcă ireale, în care ochi iscoditori urmăreau stilourile alunecând pe hârtie, în care dorința de a continua se înfiripa din ce în ce mai adânc în mințile noastre. Și, în mod cu totul neașteptat, rezultatele dovedesc că nu există posibilitate de departajare, că ambele suntem pe deplin îndreptățite să mergem mai departe.

Și aici se conturează diferența… nu între cunoștințele noastre, care în mod cert au același nivel, dovadă fiind rezultatele de egalitate la toate cele 3 confruntări. Diferența e dată de modul de abordare a celor doi profesori, care ne însoțesc la Năsăud, locul de desfășurare a etapei finale. Un drum lung, cu trenul, îmi oferă cele mai importante repere despre ce înseamnă încrederea pe care un profesor o sădește în sufletul unui elev, despre rolul motivării și al încurajării, despre modele ce rămân în suflet pentru a inspira generații de elevi. Tot drumul, colega primește de la mentorul său indicații clare cu privire la posibile subiecte și modul de structurare a acestora: începi așa, te referi la, scrii despre… Ascult cu atenție sporită, să prind sugestiile, să mă leg de ele în timpul concursului, să nu scap din vedere nimic.

Și vine apoi sfatul pe care nu am cum să-l uit: Claudia, faci o introducere frumoasă și te arunci în subiect! Știi tu cum să faci! … deci nu era nevoie de schițe, de direcții stricte, de o structură unanim acceptată, era vorba de cu totul ALTCEVA: de încredere transmisă în cuvinte simple, de motivare și determinare,  de libertatea de a avea propriile idei și de o mulțime de alte lucruri simple în care acum cred și le transmit mai departe, ori de câte ori am ocazia.

Îmi amintesc ziua concursului, în care mulțime de elevi, olimpici la diferite materii se îngrămădeau și așteptau cu emoție ultimele sfaturi și încurajări, conștienți de miza competiției în care erau antrenați. Doamna dirigintă, căci despre ea este vorba, nu mi-a dat niciun sfat; doar o îmbrățișare și un zâmbet. Și atunci am simțit încredere, motivație, entuziasm, am știut că totul stă în puterile mele și că ea crede în mine. Mai mult decât cred eu.

Concursul a decurs bine, am ieșit printre învingători  și rezultatul a dovedit că sunt momente în care cunoștințele au valoare cu adevărat doar dacă sunt susținute de o motivație reală și că ceea ce insuflă un profesor are puterea de a face diferența și a schimba direcții de viață pentru totdeauna. Din discursul celor care ne-au premiat, am mai reținut ceva: Ai câștigat, continuă! N-ai câștigat, continuă!  

Eu am continuat. În primul rând prin a crede în mine. Mai apoi, prin a-i ajuta pe ceilalți să creadă în ei!

Vă mulțumesc, dna. dirigintă Liliana Enescu, PROFESOR excelent, OM desăvârșit!