DEPENDENȚE NĂSCUTE ÎN IZOLARE
Virusul nu a reușit să ne controleze mintea, jocurile video DA!
Perioada de izolare a adus cu sine o adâncire a dependenței de jocuri video și o creștere record a utilizatorilor de platforme online. Milioane de tineri au evadat din realitatea gri într-o lume virtuală, care le oferă confort, relaționare și distracție. Din păcate, lipsa altor modalități de ocupare a timpului s-a soldat cu instalarea dependenței tehnologice, greu de remediat.
Jocurile video sunt extrem de profitabile, tocmai de aceea, din capul locului, sunt create să atragă, să ofere provocări relativ ușor de depășit, suficient cât să te determine să te întorci de fiecare dată cu plăcere și să nu te facă să renunți. Cu alte cuvinte, succesul este ușor de obținut, recompensele sunt la îndemână și trecerea de la un nivel la altul provoacă satisfacție și mobilizare pentru mai departe. Jocul declanșează o experiență profundă, totală, care generează o cantitate mare de dopamină, iar supraexpunerea la acest nivel de stimulare poate duce la modificări structurale la nivelul creierului, resimțite automat în comportament. Prin joc, pătrunzi într-o lume pe care o poți controla mai ușor, unde ți se oferă șanse nelimitate de a o lua de la capăt și a de cuantifica progresul de la o etapă la alta. Creează un mediu în care te simți în siguranță, un mediu care înlocuiește treptat viața reală. Tocmai de aici pericolul de a te simți mai atras de ceea ce nu se întâmplă cu adevărat.
Cu cât timpul petrecut în fața ecranelor este mai mare, cu atât crește atașamentul față de acțiunea din joc și se instalează dificultatea de a face față unor interacțiuni sociale reale. Dependența este marcată astfel, de schimbarea programului de somn și de masă, evitarea evenimentelor cu prietenii sau familia, scăderea performanțelor academice, izolare treptată. Pe lângă aceste aspecte, se conturează din ce în ce mai clar unele semne emoționale, ce nu trebuie trecute cu vederea:
– Stări de neliniște sau nervozitate atunci când nu există posibilitatea de joc
– Preocupare mentală cu privire la anticiparea viitoarelor sesiuni de joc
– Lipsa de conștientizare a timpului petrecut în fața calculatorului
– Neimplicare în acțiuni reale, de comunicare sau petrecere a timpului liber
– Reducerea treptată a comportamentelor prosociale
Reîntoarcerea la viață reală nu este deloc simplă, așa că cel mai bine este să păstrăm din start un echilibru între distracția și provocarea oferite de jocurile video și bucuria lucrurilor simple din viața noastră. Creierul și corpul nostru apreciază mult mai mult o plimbare în natură, un răsărit de soare adevărat, o carte bună sau o muzică relaxantă.