EDUCAȚIA DIN BAGAJ

Vacanța înseamnă relaxare și stare de bine, este momentul anului când te simți și ești mai natural ca niciodată, tocmai din prisma faptului că trăiești ceea ce îți place și ai libertate mare din multe puncte de vedere. Alegi oamenii cu care vrei să fii, locurile pe care dorești să le vizitezi, activitățile cărora să te dedici.
Până aici totul bun și frumos. Vibe înalt, energie pe măsură, planuri care prind contur. Problema majoră apare atunci când întâlnești oameni pentru care vacanța înseamnă doar axare pe propria persoană, fără a ține cont de cei din jur, de natură sau norme. Oameni pentru care educația s-a pierdut undeva, în lungul itinerar de vacanță și care țin cu orice chip să se facă remarcați, indiferent de situație. Oameni pentru care noțiunea de bun simț nu există și clar, nu a existat vreodată.
Sigur nu strică să ții seama de câteva aspecte aspecte simple, care fac o diferență imensă între OAMENI:
Muzica este o opțiune strict personală: indiferent de natura cântecului, de modul în care rezonezi cu un stil muzical sau de semnificația pe care o are o melodie, e obligatoriu să iei în calcul intensitatea la care asculți muzica. E doar pentru tine și ai tăi. E doar despre grupul tău și preocupările voastre. E doar pentru relaxare și bună dispoziție, fără scopul de a-i face pe cei din jur să adere la opțiunile tale. Același lucru este valabil și când vine vorba de bucuria cu care îți exprimi o părere, de neajunsurile sau neînțelegerile care pot apărea în anumite situații, de conversațiile telefonice la care nu trebuie să ai martori o lume întreagă. Râsul zgomotos sau cearta fără limite trădează un comportament care nu ar face cinste niciunei persoane.
Natura și strada nu sunt imense coșuri de gunoi, în care fiecare lasă ce consideră inutil. În vacanțe circuli mult și ai ocazia (nefericită) să vezi multe mașini conduse de oameni minusculi ca atitudine și bun simț. Mașini care lasă în urmă pahare de cafea sau sticle de plastic, mucuri de țigară sau chitanțe aruncate cu nonșalanță de pasagerii lipsiți de educație. Te surprinde faptul că parcă nici nu-și dau seama că există altă variantă, că alt gest mai firesc decât curățarea mașinii din mers nici nu poate fi luat în calcul.
Și, pentru că vremea pandemiei nu a trecut, fii atent la regulile care ne țin în siguranță. Păstrează distanța atunci când interacționezi cu alții, dă-le voie să aibă spațiul personal și nu le intra în suflet, asigură-te că ești familiarizat cu normele fiecărei zone pe care o traversezi și că faci tot ce îți stă în putință să ai un comportament care să nu deranjeze sau pe care să nu îl regreți ulterior.
În rest, fiecare după cum a fost învățat! Poate că mai sunt șanse să învățăm și din mers … în călătoriile noastre!
Vacanță frumoasă și muuuulte amintiri prinse-n bagaj! 🙂